Pages

duminică, 9 august 2015

Costi Por e noul șef al observatorilor AJF!

Președintele AJF-ului pare a se ține de cuvânt . Ștefan Szilagyi își întinerește continuu echipa și încet se pregătește parcă de un schimb al generațiilor. După ce Ovidiu Mazilu a preluat funcția de manager, iar ecusonul FIFA Istvan Kovacs e de un an președintele Comisiei județene de arbitrii a venit rândul și comisiei de observatori să capete un suflu nou. Iar fostul arbitru divizionar, Constantin Por a preluat din aceata vara șefia comisiei fiind poate cel mai tânăr dintre observatorii din județ.
Președintele AJF-ului a explicat mutarea ca pe o dorință de a schimba încet fața comisiei și de a i da un suflu nou.
”Vreau ca încet lucrurile să se schimbe. Observatorii să înțeleagă clar care e rolul lor și să ajute la o bună organizare a activității fotbalistice. Încercăm să umblăm la imagine , să avem observatori bine instruiți care să cunoască foarte bine regulamentele și care să ne ajute să creștem arbitrii valoroși în județ.”ne-a spus Constantin Por, noul șef al observatorilor AJF.
Acesta s-a arătat încântat că la testarea de duminică au venit 30 de observatori iar alții opt au lipsit motivat.
”E o perioadă și de concedii. Dar cei absenți vor fi testați până la debutul campionatului. Nu vreau să mai existe discuții de genul că X n a fost la testări și a fost delegat. Trebuie să impunem niște norme și reguli pe care să le respectăm cu toții.” a mai spus Costi Por.
Legat de observatori, președintele AJF-ului speră ca pe viitor să poată crea la liga a 4 a de elită un corp al observatorilor de joc și unul al observatorilor pentru arbitrii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu