Pages

luni, 15 iunie 2015

Juniorii de la FCM Victoria Carei s-au calificat la faza de zonă

Luceafărul Decebal – FC Olimpia II, finala Cupei României pe judeţ
Sezonul 2014-2015 din fotbalul judeţean este aproape de final, ne-au mai rămas puţine meciuri. După ce au devenit campionii judeţului Satu Mare, juniorii A1 de la FCM Victoria Carei au participat la barajul interjudeţean.
Acolo au întâlnit CS Seini, o echipă care nu le-a dat mari bătăi de cap sătmărenilor. După meciul tur câştigat cu 3-0 în deplasare, a urmat returul care s-a disputat sâmbătă în Carei. Jucătorii antrenaţi de Răzvan Nintaş şi Tabi Zsolt s-au impus categoric cu scorul de 5-1 şi s-au calificat la faza de zonă.
Încă din minutul 7 echipa noastră s-a văzut în avantaj prin golul marcat de Alex Malinetescu, dar CS Seini a egalat în minutul 13. Acelaşi Malinetescu şi-a dus din nou echipa în avantaj în minutul 25, stabilind şi scorul primei reprize. Starul părţii secunde a oferit un nou gol care i-a aparţinut lui Randu Silagyi. Cristian Pop a mai înscris de două ori (min. 61 şi 80) stabilind şi scorul final de 5-1 pentru Carei. Faza de zonă se va disputa în perioada 19-22 iunie, locaţia urmând să o anunţe FRF în cursul acestei săptămâni.
– FCM Victoria Carei: Daniel Preg – Alex Hohagyi (Vasile Cura, min. 46), Bogdan Griszhaber, Mark Malinetescu, Cristian Ardelean (Marius Vancsa, min. 65), Bence Csenteri, Edmond Boldizsar (Dennis Kuzmos, min. 76), Randu Silagyi, Alex Malinetescu (Mark Heveli, min. 52), Sebastian Rus (Cristian Pop, min. 55).
Decebal – Olimpia II, finala Cupei
Mijlocul săptămânii programează o finală extrem de interesantă. Pe stadionul din Carei vom avea ultimul act din Cupa României – faza judeţeană. Acolo se vor întâlni Luceafărul Decebal şi Olimpia II. Echipa din urmă a obţinut calificarea vineri pe terenul de fotbal din Dorolţ.

Jucătorii lui Mircea Bolba şi Cristi Popa au învins Recolta din localitate cu 2-1. Gazdele au fost primele care au marcat prin Ciprian Rebegea însă Gabi Cadar a egalat înainte de pauză. Calificarea în finală a Olimpiei a venit după golul marcat în ultimul minut de Mircea Donca. Finala de miercuri este programată să înceapă de la ora 18.00.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu