Pages

sâmbătă, 2 mai 2015

Olimpia „sparge gheaţa” şi obţine victoria cu Tărlungeni

Olimpia a făcut azi cel mai bun meci din play off şi a obţinut o victorie categorică în faţa celor de la Unirea Tărlungeni. Cu un Sălăgeanu pe post de locomotivă, galben-albaştrii s-au impus cu 3-0 şi au sărbătorit în ploaie primul succes după o serie de opt meciuri în care fie au remizat fie s-au văzut învinşi!!!
Onicaş a deschis scorul în minutul 43 după o fază excelentă creată pe stânga de Sălăgeanu. Fostl campion cu Oţelul a pătruns în viteză , a centrat în faţa porţii , Niczuly a respins la Onicaş iar fostul stelist a scuturat plasa din 8m pentru 1-0,
Olimpia domină clar şi partea secundă. Villand obţine un penalty în minutul 60 după un duel cu Niczuly iar Mărkus transformă elegant pentru 2-0. Selagea şi-a schimbat freza şi se pare şi năravul…Acesta a înscris pentru 3-0 în minutul 74 după o fază deosebită în care a depăşit trei adversari a intrat în careu, l-a culcat şi pe portarul braşovenilor şi a plasat elegant mingea în colţul din dreapta.
Antrenorul Tibi Csik prinde curaj la adăpostul avantajului  şi -l introduce în teren şi pe juniorul Denis Chiovari în minutul 74. Internaţionalul U 18, Chiovari debutează astfel la nivelul ligii a 2-a după un sezon bun la juniorii republicani şi la Naţionala U 18 a României. De altfel pe banca de rezerve a Olimpiei am avut un singur senior, Şuta restul fiind cadeţi şi juniori…Rus, Cadar, Tillinger, Bâgiu, Paul şi Chivari.
Oaspeţii au avut o singură ocazie, abia în minutul 90 prin Marin. Şutul acestuia de la 18 m fiind reţinut de Anca Trip Iulian. În schimb la echipa din Tărlungeni a intrat şi un „puşti ” de 15 ani, Albert Neculai.
Diferenţa pe tabelă putea fi şi mai mare dacă ţinem cont şi de ocaziile ratate de Munteanu min 14 şi 44, Sălăgeanu min 10 şi min 49 sau de golul anulat lui Selagea în minutul 23 pe motiv de ofside.
Olimpia a jucat într-o formulă ce la drept vorbind pare a fi cea mai bună în momentul de faţă. Cu Anca în poartă, Munteanu extrem de activ în dreapta, Heil şi Mureşan foarte atenţi în centrul defensivei şi Iuhas constant. Cu Bic şi Sealgea pe benzi la mijloc, Villand şi Onicaş dominând zona centrală cu Mărkuş bătăios în atac şi mai ales cu Sălăgeanu pe post de jolly joker!
Din păcate ploaia torenţială şi vremea rece au ţinut departe de stadion suporterii Olimpiei.În tribune am avut puţin peste 100 de privitori, aici incluzând şi reprezentanţii presei, oamenii de ordine şi oficialii celor două formaţii…Poate la meciul următor şi galeriile vor reveni la sentimente mai bune faţă de favoriţi!
Urmează o deplasare la Tărlungeni iar obiectivul fixat de conducere pare a fi şapte puncte din următoarele trei jocuri. Trei sunt acontate,…
Promovarea pare rezolvată după ce azi ACS Poli Timişoara a învins Metalul Reşiţa cu 2-1 .
OLIMPIA- Anca- Munteanu, Mureşan, Heil, Iuhas- Bic ( min 62 Rus), Villand, Onicaş ( min 72 Chivari), Selagea- Sălăgeanu ( min 70 Cadar), Mărkuş. Antrenor Tibi Csik.
UNIREA-  Niczuly – N. Cristea, Poenaru, Istrofor, Frîncu – S. Marin, Dâlbea (cpt.), Al. Neculai, Pricop – Iaru, Chirciu Rezerve:  Dănălache – T. Galan, Tatarciuc, Alb. Neculai, Brujan, Mărcaş Antrenor: Daniel Bona
Au arbitrat: Florin Marcu ( Oradea)-Peter Jozsef (Sf. Gheorghe), Ovidiu Timar ( Marghita). R.Valeriu Demian ( Zalău).
Observatori: Viorel Vancea- Oradea şi Iulian Spătaru-Timişoara

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu